Palatul Parlamentului – sau Casa Poporului – asa cum a fost cunoscuta in perioada comunista, este una dintre cele mai impresionate cladiri din lume. Cladirea este inscrisa in Cartea Recordurilor, la capitolul “Cladiri Administrative”, pe locul doi in lume dupa cladirea Pentagonului. Din punct de vedere al volumului, se afla pe locul trei in lume, dupa cladirea de asamblare a rachetelor spatiale de la Cape Canaveral din Florida si dupa piramida lui Quetzalcoatl din Mexic si depaseste cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.
Palatul Parlamentului are 1100 de incaperi, dintre care 440 sunt birouri, peste 30 de sali si saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, o sala de concerte si 2 parcari subterane. Toate materialele folosite la ridicarea si amenajarea cladirii sunt romanesti. Piatra, marmura si lemnul au fost aduse din toata tara, iar brocarturile, tapiseriile si covoarele au fost realizate special pentru incaperile cladirii.
In prezent aici isi au sediul mai multe institutii: Camera Deputatilor, Senatul Romaniei sau Muzeul National de Arta Contemporana.
Parlamentului gazduieste numeroase expozitii, targuri, nationale sau internationale, baluri de binefacere si caritate, cocktail-uri, conferinte, simpozioane, seminarii si intalniri politice. In Sala C.A.Rosetti, care este sala de spectacole a Centrului International de Conferinte, au loc concerte sau piese de teatru.
Palatul Parlamentului se afla pe Strada Izvor, la numarul 3. Palatul este deschis publicului si ofera programe de vizitare in mai multe limbi de circulatie internationala. Taxa de intrare este de 25 de lei pentru o persoana, iar programul este intre orele 10:00 si 16:00. Vizitarea se face individual sau in grup si dureaza cam 2 ore.